


house
country
Aflata intr-o zona muntoasa si plina de salbaticie, aceasta casa dispune de o priveliste exceptionala. Este asezata pe un teren cu o diferenta de nivel de aproximativ 5 metri dinspre itrarea din strada, spre gradina.
Avand o asezare centrala, imobilul beneficiaza de zone vitrate spre toate cele patru puncte cardinale, astfel avand lumina soarelui pe parcursul intregii zile.
Designul interior s-a creionat in stilul "country" dar intr-o maniera simpla, minimalista cu elemente putin clasice si tropicale precum covoarele din zona camerei de zi si bucatarie, scara de bambus amplasata in baie, gratarul din lemn termotratat asezat in zona dusului si, nu in ultimul rand, plantele exotice cu frunze mari.
Pentru o ambianta inedita au fost folosite corpuri de iluminat cu lumina calda (3000K), asezate specific in zonele de relaxare si de acces.
Mobilierul este elementul principal care leaga foarte bine cele doua stiluri generale, astfel completand imaginea unui camin calduros si prietenos.
